Vechiul om de știință grec Aristotel este un student al marelui gânditor Platon și mentorul lui A. cel Mare. Este creatorul unui sistem cuprinzător de filozofie, care acoperă diverse domenii ale vieții umane: fizică, logică, politică, sociologie.
Etica antichității în operele lui Aristotel atinge cea mai înaltă dezvoltare. Pe lângă faptul că marele gânditor a pus mai întâi problema independenței științei care studiază relația dintre oameni, el a creat și o profundă teorie a moralității. Totuși, meritul său principal este scrierea unei lucrări intitulată Etica pentru Nicomache. În această lucrare, el vorbește despre importanța științei moralității pentru societate, întrucât tocmai aceasta este cea care face posibilă educarea cetățenilor virtuoși.
„Etica” lui Aristotel se bazează pe teologie. Gânditorul antic spune că toți oamenii depun eforturi pentru un scop semnificativ pentru ei, pe care filozoful îl numește cel mai înalt bun. Mai mult, dorințele unui individ coincid cu aspirațiile statului în ansamblu. Sarcina principală a celor două părți este realizarea unui bine pentru întreaga societate și pentru stat. Acest lucru este posibil datorită vieții active inteligente a tuturor cetățenilor societății. „Etica” lui Aristotel a definit pentru prima dată binele ca fericire.
Obiectivele superioare pot fi atinse doar prin înțelegerea de către om a virtuților. Esența lor constă în capacitatea de a alege ceea ce trebuie, bazat pe principiul „mijlocului”, evitând lipsa și excesul. „Etica” lui Aristotel susține că se pot cunoaște virtuți. Ele sunt înțelese doar prin repetarea repetată a acțiunilor.
Filozoful împarte virtuțile în etică (asociată cu caracterul unei persoane, cum ar fi reținerea, generozitatea etc.) și dianoetic (se dezvoltă în procesul de învățare). Aceste caracteristici importante pentru oameni nu sunt înnăscute în calitățile lor, ci dobândite.
„Etica” lui Aristotel descrie unsprezece virtuți, datorită cărora o persoană poate realiza o dezvoltare armonioasă:
- moderare;
- curaj;
- maiestate;
- generozitate;
- ambiție;
- generozitate;
- veridicitate;
- liniste;
- prietenie;
- amabilitate;
- dreptate.
Opiniile filozofice ale lui Aristotel
Gânditorul consideră că este o substanță vie, având următoarele caracteristici:
- materia;
- motiv;
- forma;
- obiectivul.
El consideră materia ca un fenomen obiectiv existent. Este indestructibil și de neevitat, adică veșnic. Materia nu poate crește sau scădea. Se reflectă în cinci elemente: foc, aer, pământ, apă și eter.
Potrivit lui Aristotel, forma este începutul formării materiei din lucruri create pentru a obține binele suprem.
Rațiunea caracterizează momentul în care începe existența unui lucru. Acesta este un fel de energie care creează ceva în repaus.
Pentru toate lucrurile, există un singur obiectiv - cel mai înalt bun.
Aristotel spunea despre suflet că este etern și nemuritor. Corpul este doar cochilia sa exterioară. Potrivit lui Aristotel, sufletul este un regulator al comportamentului intern al unei persoane, cel mai înalt principiu al organizării ființei sale.
Omul de știință l-a definit pe Dumnezeu ca începutul tuturor începuturilor și cauza oricărei mișcări. Zeitatea este subiectul cunoștințelor superioare.
Politica lui Aristotel
Filozoful a susținut că omul nu poate trăi decât în societate. Oamenii au nevoie de politică pentru a-și aranja cel mai bine viața în stat. Scopul său este de a insufla tuturor cetățenilor societății calități morale care le permit să trăiască corect. Acest lucru este posibil datorită creșterii virtuții la oameni, care constă în capacitatea de a-și îndeplini datoria civică și capacitatea de a se supune legilor. Politicianul trebuie să creeze cea mai bună formă de structură socio-politică care să îndeplinească obiectivul specificat.
Statul este cea mai înaltă formă de relații între oameni din societate.
