Printre cele mai influente organizații din lume, se menționează întotdeauna Națiunile Unite. Cunoașterea principiilor activității ei este importantă pentru orice persoană care dorește să țină pasul cu evenimentele politice, sociale și economice mondiale. Care este istoria acestei instituții și cine este printre participanți?
Ce este ONU?
Organizația Națiunilor Unite este denumită un fel de centru pentru rezolvarea problemelor omenirii. Alte treizeci de agenții funcționează în cadrul ONU. Munca lor colectivă are drept scop asigurarea respectării drepturilor omului pe întreaga planetă, sărăcia este redusă și există o luptă constantă împotriva bolilor și a problemelor de mediu. O organizație poate interveni în politica oricărui stat dacă cursul ei nu respectă standardele morale general acceptate. Uneori, rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și diferite sancțiuni împotriva unor astfel de țări pot fi extrem de decisive.
Istoricul organizației
Apariția ONU a avut loc din mai multe motive militare, politice și economice. Umanitatea și-a dat seama că o serie interminabilă de războaie subminează prosperitatea universală, ceea ce înseamnă că trebuie luate măsuri pentru a asigura condiții pașnice care să garanteze prosperitatea și progresul. Primii pași spre crearea organizației au fost făcuți în 1941, când a fost fondată Carta Atlanticului, iar Declarația a fost semnată de Guvernul URSS. La acea vreme, liderii marilor țări au reușit să formuleze sarcina principală, care a fost să găsească o cale către relații internaționale pașnice. În anul următor, la Washington, douăzeci și șase de state participante la coaliția anti-Hitler au semnat Declarația Națiunilor Unite. Numele acestui document va constitui în viitor baza organizației. În 1945, la o conferință la care a luat parte URSS, SUA, China și Marea Britanie, a fost creat un document final, care a devenit ulterior Carta ONU. 26 iunie - data semnării acestui acord - este considerată ziua Națiunilor Unite.
Conținutul Cartei ONU
Acest document este întruchiparea idealurilor democratice ale omenirii. Formulează drepturile omului, afirmă demnitatea și valoarea fiecărei vieți, drepturile egale ale femeilor și bărbaților și egalitatea diferitelor popoare. Conform Cartei, scopul ONU este de a menține pacea mondială și de a rezolva tot felul de conflicte și dispute. Fiecare membru al organizației este considerat egal cu ceilalți și este obligat să îndeplinească conștiincios toate obligațiile asumate. Nicio țară nu are dreptul să amenințe pe alții sau să folosească forța. ONU are dreptul să intervină în ostilități în orice stat. Carta subliniază, de asemenea, deschiderea organizației. Orice țară pașnică poate deveni membru.
Principiul ONU de lucru
Această organizație nu este un guvern al vreunei țări și nu poate legifera. Atribuțiile sale includ furnizarea de fonduri care ajută la eliminarea conflictelor internaționale, precum și la dezvoltarea problemelor politice. Fiecare țară care este membră a organizației își poate exprima opinia. Principalele organe ale ONU sunt Adunarea generală, Consiliul de securitate, Consiliul de tutelă, Consiliul economic și social și, în sfârșit, Secretariatul. Toate sunt situate în New York. Curtea Internațională a Drepturilor Omului se află în Europa, sau mai bine zis, în orașul olandez Haga.
Consiliul de Securitate al ONU
Având în vedere conflictele militare constante și tensiunea neîntreruptă între unele țări, acest organism capătă o importanță deosebită. Consiliul de Securitate al ONU include cincisprezece țări. Este de remarcat faptul că zece dintre ei sunt aleși periodic conform unei anumite proceduri. Doar cinci țări sunt membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU: Rusia, Marea Britanie, China, SUA și Franța. Pentru ca o organizație să ia o decizie, cel puțin nouă membri trebuie să o voteze. Cel mai adesea, rezultatul reuniunilor sunt rezoluții. În timpul existenței Consiliului, peste 1300 dintre ele au fost adoptate.
Cum funcționează acest organ?
În timpul existenței sale, Consiliul de Securitate al ONU a dobândit un anumit număr de metode și forme de influență asupra situației din lume. Autoritatea poate condamna statul dacă acțiunile țării nu respectă Carta. În trecutul recent, membrii Consiliului de Securitate al ONU au fost extrem de nemulțumiți de politica sud-africană. Statul a fost condamnat în mod repetat pentru deținerea apartheidului în țară. O altă situație din Africa, în care organizația a intervenit, a fost operațiunile militare ale Pretoriei împotriva altor țări. În acest sens, ONU a creat numeroase rezoluții. Cel mai adesea, un apel către stat implică încetarea ostilităților, o cerere pentru retragerea trupelor. În acest moment, Consiliul de Securitate al ONU este cel mai preocupat de Ucraina. Toate capacitățile organizației au ca scop rezolvarea unei situații de conflict și reconcilierea părților. Aceleași funcții au fost deja utilizate în timpul rezolvării problemelor palestiniene și în perioada ostilităților în țările fostei Iugoslavii.
Excursie istorică
În 1948, Consiliul de Securitate al ONU a dezvoltat o metodă de soluționare, cum ar fi utilizarea grupurilor de observatori și a misiunilor de observație militară. Au trebuit să controleze modul în care statul către care au fost direcționate rezoluțiile respecta cerințele pentru încetarea ostilităților și încetarea focului. Până în 1973, astfel de observatori au fost trimiși doar de membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU din țările occidentale. După acest an, ofițerii sovietici au început să facă parte din misiune. Pentru prima dată au fost trimiși în Palestina. Multe organisme de monitorizare controlează încă situația din Orientul Mijlociu. În plus, membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU formează misiuni care operează în Liban, India, Pakistan, Uganda, Rwanda, El Salvador, Tadjikistan și alte țări.
Colaborare cu alte organizații
Activitățile Consiliului sunt însoțite constant de lucrări colective cu organisme regionale. Cooperarea poate fi foarte diversă, inclusiv consultări periodice, sprijin diplomatic, menținerea păcii și misiuni de observare. Ședința Consiliului de Securitate al ONU poate avea loc în comun cu OSCE, așa cum s-a întâmplat în timpul conflictelor din Albania. De asemenea, organizația face echipă cu grupuri de mediu pentru a reglementa situația din vestul continentului african. În timpul conflictului armat din Georgia, ONU a făcut echipă cu forța de menținere a păcii CSI.
În Haiti, Consiliul a colaborat cu OEA la o misiune civilă internațională.
Instrumente ale Consiliului de Securitate
Sistemul de soluționare a conflictelor mondiale este în permanență îmbunătățit și modernizat. Recent, a fost dezvoltată o metodă de control al amenințărilor nucleare și de mediu, avertizări cu privire la cazanele de tensiune, emigrarea în masă, dezastre naturale, foamete și epidemii. Informațiile despre fiecare din aceste domenii sunt analizate în mod constant de experți din aceste domenii, care determină cât de mare este pericolul. Dacă scara sa este într-adevăr alarmantă, președintele Consiliului de securitate al ONU va fi înștiințat despre situație. După aceea, se vor lua decizii cu privire la posibile acțiuni și măsuri. Dacă este necesar, vor fi implicate și alte organisme ONU. Prioritatea organizației este diplomația preventivă. Toate instrumentele de natură politică, juridică și diplomatică au drept scop prevenirea dezacordurilor. Consiliul de Securitate promovează în mod activ reconcilierea părților, instituirea păcii și alte acțiuni preventive. Instrumentul cel mai des utilizat este o operațiune de menținere a păcii. Peste cincizeci de astfel de evenimente au avut loc în timpul existenței ONU. PKO se referă la totalitatea acțiunilor personalului militar, polițienesc și civil imparțial care vizează stabilizarea situației.
Controlul sancțiunilor
Consiliul de Securitate include mai multe organe subsidiare. Ele există pentru a controla sancțiunile ONU. Astfel de organisme includ Consiliul guvernatorilor Comisiei de compensare, Comisia specială pentru situația dintre Irak și Kuweit, comitetele din Iugoslavia, Libia, Somalia, Angola, Rwanda, Haiti, Liberia, Sierra Llone și Sudan. De exemplu, în Rhodesia de Sud, un control atent al situației economice a dus la eliminarea guvernului rasist și la întoarcerea cetățenilor din Zimbabwe la independență. În 1980, țara a devenit membru al ONU. Eficacitatea controlului s-a manifestat și în Africa de Sud, Angola și Haiti. Cu toate acestea, este de remarcat faptul că, în unele cazuri, sancțiunile au avut și o serie de consecințe negative. Pentru statele vecine, măsurile luate de ONU s-au transformat în daune materiale și financiare. Cu toate acestea, fără intervenție, situația ar fi dus la consecințe mult mai grave pentru întreaga lume, astfel încât unele dintre costuri se justifică.
