Filozofia existențială este o direcție care s-a născut cu mult timp în urmă, dar în cele din urmă a luat formă abia în secolul XX. Această știință studiază lumea interioară a omului, legată inextricabil de existența în sine. Prin ce diferă existențialismul de alte abordări filozofice? În primul rând, prin faptul că această direcție nu separă subiectul de obiect, ci consideră persoana în contextul ființei. În al doilea rând, existențialismul nu pune o persoană deasupra vieții și a problemelor globale, ci o studiază în interacțiune cu dificultățile. O astfel de filozofie este irațională. Aceasta nu este o cunoaștere, ci o informație care este înțeleasă, acceptată și trăită.
De ce a apărut filozofia existențială? Nașterea ei era destul de previzibilă. Secolul XX este o perioadă de schimbări fantastic de rapide în întreaga lume, regimuri totalitare, războaie teribile. Cu toate acestea, este și un secol de creștere super-rapidă în progres. Nu tuturor le-a plăcut descoperirea în știință și tehnologie. Oamenii au început să se transforme în „rotițe” necesare funcționării unei mașini uriașe numite stat. Personalitatea și-a diminuat semnificația.
Filosofia existențială este doar știința individualității. Ea are în vedere evenimentele exterioare prin lumea interioară a omului. Nu este surprinzător, această filozofie a atras mulți adepți.
„Progenitorul” acestei tendințe este Seren Kierkegaard. El a formulat ideea în care ființa interioară a unei persoane curge lin în lumea exterioară, iar aceste două concepte sunt indisolubil legate între ele. În plus, dezvoltarea existențialismului a fost influențată de un alt filosof german, Edmund Husserl. În prezent, cei mai cunoscuți reprezentanți ai acestei direcții sunt Martin Heidegger, Albert Camus, Karl Jaspers, Jean-Paul Sartre, Gabrielle Marcel și mulți alții.
Filosofia existențială plasează un loc important în învățătură pe finitudinea vieții umane. Acesta este un ciclu specific care are un început și un sfârșit. O persoană, în această filozofie, își poate schimba ființa, dar, în același timp, viața are un impact asupra minții sale, a opiniilor. Ea determină personalitatea încă din copilărie. O astfel de transformare este reciprocă.
Filosofia existențială și soiurile sale în acest moment nu își pierd relevanța. Mai mult, această direcție este îmbunătățită și completată. Luați în considerare varietățile acestei filozofii. În primul rând, este existențialismul, care studiază unicitatea existenței umane, atât sub aspect extern, cât și intern. În al doilea rând, este personalismul, considerând individul și munca sa drept cea mai mare valoare. În al treilea rând, este antropologia filozofică, care studiază în mod cuprinzător esența și natura personalității. Această direcție combină multe științe, cum ar fi biologia, sociologia, psihologia și altele.
Reacția omului la situațiile de criză este unul dintre locurile cheie ale unei asemenea învățături precum existențialismul. Filosofia nu separă o persoană de evenimente, ci o studiază profund cu ajutorul ei. De aceea, existențialismul nu își va pierde relevanța pentru mult timp. Studierea acestei științe vă va ajuta să înțelegeți locul dvs. în această lume, să luați în considerare modalitățile de interacțiune cu ea. Desigur, filozofia existențială nu reduce, de asemenea, importanța comunicării. Știința în cauză studiază și interacțiunea dintre două persoane, precum și influența comunicării și a mediului asupra individului. Filosofia existențială analizează profund activitatea și creativitatea umană. Această zonă este extrem de extinsă și ridică multe probleme. Părerile filosofilor care urmează o abordare existențială sunt, de asemenea, foarte diferite. Cu toate acestea, în orice caz, studiul unei astfel de științe este util nu numai teoretic, ci și direct în viață.
