Inflația, cu toată negativitatea sa, este cel mai bun indicator al problemelor economice. Acest proces dureros pentru orice țară se caracterizează printr-o scădere a puterii de cumpărare a banilor pe fondul unei creșteri generale a prețurilor. Mai simplu spus, inflația uneori foarte rapid devalorizează bancnotele, transformându-le aproape în simple „ambalaje de bomboane”. Acest proces este departe de natura spontană, el începe ca urmare a prevalenței eliberării monedei naționale asupra producției generale de bunuri, ceea ce în sine deja indică un eșec grav în mecanismul economic.
Principala formă de luptă împotriva proceselor inflaționiste, pe lângă reforma monetară tradițională, este politica antiinflaționistă. Este considerat, datorită complexității și a multietadiilor mecanismului său, un mod mai eficient de a revitaliza sau reconstrui întregul sistem economic al statului. Politica antiinflaționistă este un set complex de măsuri și mecanisme de reglementare a statului, care are ca scop suprimarea proceselor inflaționiste și deseori restructurarea sistemului general al economiei țării.
Cele mai eficiente domenii ale acestui mod de reglementare economică de către stat sunt considerate măsuri deflaționiste și aplicarea politicilor de venit. De fapt, inflația și politicile antiinflaționiste sunt două părți ale aceleiași monede. Prin urmare, acestea ar trebui luate în considerare împreună. Într-adevăr, politicile antiinflaționiste depind cel mai direct de tipul inflației.
Faptul că reducerea efectivă a ratei inflației cu suprimarea completă ulterioară depinde nu numai de alegerea corectă a metodologiei de reglementare, ci și de implementarea consecventă și intenționată a acesteia, luând în considerare mulți factori economici, este destul de evident. Acest lucru poate necesita uneori utilizarea unor metode dovedite, ci și a unor măsuri non-standard dictate de situația apărută, precum și natura și natura formării unui anumit proces inflaționist.
De exemplu, acele măsuri care pot da rezultate bune pe o piață echilibrată stabilită pot fi inutile, dacă nu dăunătoare, pe o piață care nu are infrastructura adecvată. Prin urmare, guvernul trebuie să elaboreze un program clar împotriva inflației, care să țină seama de cele mai mici nuanțe ale stării economiei țării, să stabilească obiectivele și obiectivele și să indice strict metodele de realizare și rezolvare a acestora. Doar în acest caz, politica antiinflaționistă va aduce rezultatele dorite.
În principiu, depășirea inflației necesită dezvoltarea unei strategii anti-criză dure, un fel de terapie de șoc, care va provoca inevitabil o furtună de nemulțumire în toate sectoarele societății. Întrucât politicile antiinflaționiste nu pot fi reduse la pârghiile economice indirecte și liberale, cea mai importantă sarcină strategică a guvernului ar trebui să fie transparența reformelor și o campanie de informare cuprinzătoare pentru a clarifica nevoia de măsuri dure.
