O astfel de disciplină interesantă, precum sociolinguistica, a început să se dezvolte rapid. Este în contact cu alte ramuri ale filologiei. De exemplu, lingvistica are în vedere societatea și limba în cadrul mai multor discipline subordonate: psiholingvistică și etnolingvistică.
Sociolinguistica se concentrează pe corelațiile dintre vorbirea umană și societate.
Ce poate fi și în ce aspecte sunt acestea
relație? Limba și societatea sunt indisolubil legate. Adesea vorbim despre vorbire și societate ca și cum ar fi interdependenți, dar în realitate este o atitudine de influență. Societatea, evident, poate exista fără limbaj, după cum se dovedește, de exemplu, de către populații de furnici, albine, maimuțe. Cu toate acestea, fenomenul invers nu este observat. Limba și societatea sunt condiționate una de cealaltă: este evident că primele nu pot exista fără cel de-al doilea. Mai mult, există diverse teorii despre originea vorbirii și diversitatea lingvistică, multe dintre ele nu au fost testul timpului sau nu au găsit dovezi științifice. Acestea sunt teoria religioasă sau teoria interjecției. Alte aspecte importante în studierea problemelor „limbii și societății” sunt stratificarea socială a vorbirii, politica lingvistică, bilingvismul, funcționarea comunităților multilingve și modificările de limbă.
Luați, de exemplu, stiluri de vorbire funcționale. Alegerea unui anumit mod de exprimare a gândurilor și sentimentelor dvs. este determinată de statutul social și situația de comunicare. Atunci când ne adresăm oficialilor cu o solicitare către o instituție, suntem obligați să folosim un stil de afaceri oficial în care toate construcțiile să fie cât mai obiective și depersonalizate posibil, în care nu sunt permise vocabularul colorat emoțional sau expresiile colocviale. Dacă încercăm să-l contactăm pe șef în același stil în care scriem, spunem, mesaje SMS către o iubită sau cel puțin doar „pentru tine”, este puțin probabil ca cariera noastră să se dezvolte în continuare sub conducerea lui.
Dacă scriem o declarație, o petiție, un certificat sau chiar un rezumat în verset, atunci în cel mai bun caz, ei vor râde de noi și vor respinge documentul și nu îl vor considera, pentru că „nu este acceptat să scriem așa”. Astfel, situația comunicării determină alegerea anumitor mijloace lingvistice. În plus, limba și societatea au anumite corelații atât în ceea ce privește caracteristicile profesionale, etnice, cât și teritoriale. Dacă sociolectele (de exemplu, jargonul prizonierilor sau programatorilor argo) iau în considerare în primul rând vocabularul unui anumit grup social sau profesional de oameni, atunci dialectologia studiază discursul din punctul de vedere al restricției teritoriale.
În limba rusă există dialecte nordice, sudice, dialecte uralice. Alte limbi au și anumite dialecte, uneori semnificativ diferite de „limba literară”. Etnolinguistica consideră limba și societatea din punctul de vedere al diversității naționale. Acest domeniu al lingvisticii este cel care tratează problemele „globalizării” și problemele conexe. De exemplu, funcționarea „limbilor pidgin” sau a dialectelor creole care apar atunci când grupurile etnice mari învață limba unui alt grup într-o formă „simplificată” și distorsionată.
Rolul limbajului în societate, care se distinge prin eterogenitatea națională, aparține și sarcinilor etnolingvistice. Într-o epocă de amestecare din ce în ce mai intensă a grupurilor etnice, crearea din ce în ce mai activă a căsătoriilor și familiilor interetnice, problemele bilingvismului ies în evidență. Țările europene încearcă la nivel de stat să sprijine diversitatea lingvistică, inclusiv promovarea limbilor rare și pe cale de dispariție. De exemplu, în Polonia puteți studia și trece limba kashubiană ca examen pentru un certificat de maturitate, cărți și periodice sunt publicate pe ea. În Germania susțin studiul limbii Luzhitsky Superioare, în Spania - limba catalană.
În mod ideal, politica lingvistică a statelor și a asociațiilor acestora (de exemplu, Uniunea Europeană) ar trebui să se bazeze pe date obiective ale lingviștilor care se ocupă de problemele „limbii și societății”, tocmai atunci poate fi imparțială și democratică. Istoria cunoaște multe exemple de opresiune a identității naționale, identificarea culturală. Aceasta este plantarea forțată a limbii ruse, de exemplu, în Polonia, în perioada țaristă, și a germana în timpul celui de-al doilea război mondial. Orice interzicere a folosirii vorbirii autohtone provoacă proteste puternice în rândul populației, ceea ce duce în cele din urmă la tulburări sociale, revolte și răsturnare a puterii. În același timp, libera dezvoltare a culturii naționale, legată inextricabil de limbă, contribuie la consolidarea democrației și stabilizării.
