Genul de raportare a fost neobișnuit de popular în presa rusă și străină încă din vremuri imemoriale. Nicio publicație care nu se respectă de sine nu poate face fără ea, deoarece raportul deschide jurnalistului multe oportunități informaționale și descriptive, care ajută la transmiterea cititorului cantitate maximă de informații despre orice eveniment social real.
Termenul „raportare”
Explicația de ce raportul este unic este cuprinsă în definiția acestui gen. Așadar, raportarea este un gen de jurnalism informațional, care are ca obiectiv principal transferul informațiilor relevante direct de pe scenă, adică „ochii” autorului. Acest lucru ajută să dea cititorului impresia că el însuși este prezent în procesul de dezvoltare a evenimentelor, vede tot ce este descris în raport.
Trebuie menționat că termenul „raportare” a apărut în limba rusă din raportul englezesc, care înseamnă „transmitere”. Traducerea acestui concept limitează în sine raportarea la cadrul sistemului de genuri informaționale ale jurnalismului, pentru că a transmite informații nu înseamnă să-l analizezi, să cauți relații, să afli motivele și să prezici consecințele posibile. Autorul trebuie pur și simplu să spună publicului ceea ce vede, să observe câteva detalii mici, dar importante, care vor fi invizibile pentru ochiul filistin și care îi vor ajuta pe destinatari să aibă cea mai clară idee despre eveniment, despre oamenii prezenți la scenă, despre mediu.
Poveste
În semnificația sa inițială, raportarea este notele călătorilor, oameni care au fost prezenți când o minune a fost realizată de mâinile lui Dumnezeu, în orice catastrofe etc. Nu a fost un gen de jurnalism, dar, s-ar putea spune, s-a născut înaintea sa, înainte cum s-a conturat într-un sistem armonios.
Unul dintre primii creatori involuntari ai raportului a fost omul de știință și călătorul grec vechi Herodot, care a explorat Asia Mică, Peninsula Balcanică și Orientul Mijlociu. A notat tot ce a văzut. Aceste note au întocmit ulterior un jurnal de călătorie, care, în esență, era un reportaj.
Odată cu apariția presei, raportarea s-a schimbat și ea. Era un gen aproape format, la care se refereau constant jurnaliștii. În secolul al XVIII-lea, în Anglia, personalul ziarului a obținut dreptul de a participa la ședințele parlamentare și de a transmite informații „de la locul faptei”. Corespondenții au stenografiat informațiile pe care le-au auzit, au luat note despre participanții la întâlnire, despre atmosferă și au scris materiale relevante, în mod natural, în genul de raportare.
La sfârșitul secolului XIX, a existat o „epocă de aur” a raportării în America și Europa. Genul a luat în sfârșit formă și a dobândit caracteristicile de astăzi. Jurnaliștii au acordat o atenție deosebită călătoriei în locuri neîncadrate ale planetei (păduri, junglă), precum și secrete ale societății din jur, cele mai neobișnuite crime greu de rezolvat. William Stead, Nelly Bly, Henry Stanley - aceștia sunt doar câțiva jurnaliști care au lucrat în genul „raportării”. Aceștia erau adevărați maeștri ai meșteșugului lor, întreprinzând cele mai disperate acțiuni pentru a rezolva o problemă.
Tipuri de raportare
Cele mai frapante, caracteristice și frecvent întâlnite tipuri de acest gen includ raportarea evenimentelor, raportarea specială, raportarea investigațiilor și comentariile de raportare.
Un raport de eveniment este o narațiune a incidentelor importante și relevante, precum și evenimente în care esența lor internă este importantă, și nu doar descrierea externă. Autorul nu ar trebui să vorbească despre tot ce vede. El trebuie să ridice cele mai frapante fapte și episoade. Cel mai important lucru din acest raport este crearea unui „efect de prezență”.
Raportarea specială este o varietate care implică dezvoltarea și descrierea unui subiect relevant, precum și introducerea audienței la rezultatele unei situații.
Ancheta de raportare presupune obținerea de informații despre o problemă problematică din numeroase surse, folosind interviuri pentru a clarifica întreaga imagine a ceea ce se întâmplă.
Comentariul de raportare este axat pe un studiu detaliat al fațetelor evenimentului descris. Autorul trebuie să explice corect și clar fiecare detaliu.
Funcții, subiect și metodă de raportare
Din punctul de vedere al acestor parametri este necesar să caracterizăm orice gen jurnalistic. Prin urmare, subiectul raportului este un eveniment relevant semnificativ care va fi interesant pentru public. Funcția este transferul de impresii de copyright, o descriere detaliată a tot ceea ce se întâmplă. Metoda constă în crearea unui „efect de prezență” la destinatari.
