Studierea lumii din jurul nostru este un proces continuu de dobândire a cunoștințelor, care se extinde continuu, se adâncește, devine din ce în ce mai perfect. Distingeți între cunoștințe empirice și teoretice. Aceasta din urmă este cea mai înaltă etapă și constă în predominarea componentei raționale asupra senzorialului. Aceasta nu înseamnă că componenta senzorială este complet exclusă - devine subordonată. Teoriile materialiste spun că înțelegerea este o reflectare realistă a lumii externe a unei persoane, precum și reproducerea acesteia, deoarece există în afara conștiinței unei persoane.
Cunoașterea teoretică studiază adevărul și eroarea, fiabilitatea cunoașterii, precum și principalele etape ale procesului cognitiv. Utilizează următoarele tehnici și metode: idealizare, abstractizare, deducere și sinteză. De asemenea, caracteristica sa este reflexivitatea și studiul procesului de obținere a cunoștințelor. Formele sale: teorie, ipoteză, problemă, principiu și lege. Este foarte important să înțelegem că nu există o graniță clară între nivelurile teoretice și empirice.
Cogniția și creativitatea sunt două concepte care sunt legate inextricabil. Ele reprezintă o interacțiune armonioasă a unui obiect și a unui subiect, ca urmare a faptului că umanitatea primește cunoștințe substanțiale despre lumea din jurul său. Oamenii civilizați au fost interesați în orice moment de importanța pe care creativitatea o are în viața umană. Există dovezi istorice că oamenii au ridicat această problemă în perioada antică. Atunci au apărut pentru prima dată definiții precum cunoașterea și creativitatea. Filosofia a apărut mai târziu și a confirmat adevărul că o persoană studiază constant lumea din jurul său și datorită acestui fapt el se dezvoltă. Pe măsură ce conștiința oamenilor crește, ei erau din ce în ce mai interesați nu doar de problemele ființei, ci de originea lumii și de rolul pe care îl joacă cogniția și creativitatea în acest proces. Faimosii gânditori din acea vreme au făcut încercări interesante de a defini esența acestor concepte și legătura lor cu înțelegerea secretelor ființei. Filosofia materialistă dialectică a înțeles cogniția nu ca o reflecție oglindă sau contemplație pasivă, ci ca un proces de reflectare activă și creatoare a realității. Aici, o persoană acționează ca subiect public, ceea ce afectează cu adevărat cursul realității istorice.
În prezent, datorită fluxului continuu al ultimelor informații și inovații în știință și relații publice, este necesar să fii creativ în soluționarea problemelor științifice și tehnice. Cogniția și creativitatea în acest aspect sunt cei mai importanți factori care activează personalitatea și o fac să se dezvăluie mai pe deplin. În general, acest lucru contribuie la atingerea scopului final.
Dacă considerăm o astfel de întrebare ca formarea a numeroase științe și diferite tipuri de artă, devine clar că aici au jucat un rol major cogniția și creativitatea. Filosofia a sistematizat ulterior rezultatele căutării umane. A fost capabilă să generalizeze cunoștințele și a făcut posibilă determinarea relației lor.
La baza teoriei cunoașterii se află sociologia, antropologia, etica, studiile culturale, precum și hermeneutica. S-ar părea că, odată cu experiența acumulată a omenirii de-a lungul multor milenii, având în vedere fondul istoric, în societatea modernă ar fi trebuit să vină o armonie completă. Cu toate acestea, observăm de fapt o criză a personalității moderne, care este cauzată de unificarea universală a proceselor integrative, iar acest lucru se întâmplă la scară globală și se datorează faptului că societatea se dezvoltă cu o prejudecată tehnogenică. În ciuda faptului că cunoașterea și creativitatea au fost întotdeauna un factor determinant în dezvoltarea societății, astăzi ne confruntăm cu o criză clară de creație, care a fost formată ca urmare a unui vid spiritual tot mai mare. Pentru a depăși această situație se poate pune accentul pe importanța spiritualității pentru dezvoltarea armonioasă a omului și a societății în ansamblu.
