Leo Ginzburg a fost un remarcabil traducător și publicist sovietic. După ce a trecut prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial, el povestește în cărțile sale despre durerea pe care a trebuit să o îndure o întreagă generație. Dar activitatea sa principală a fost traducerea lucrărilor din germană în rusă.
biografie
Lev Vladimirovich Ginzburg s-a născut pe 24 octombrie în 1921 la Moscova. Familia lui era destul de obișnuită pentru inteligența sovietică, tatăl său lucra ca avocat. Copilul Lev Vladimirovici a participat la cursuri la un studio literar din Casa Pionierilor, predat de Mikhail Svetlov, un poet și dramaturg sovietic, jurnalist și corespondent de război. Chiar și la școală, el a studiat intens limba germană. După ce a împlinit vârsta de optsprezece ani, a intrat la Institutul de filozofie, literatură și istorie din Moscova. N. G. Cernîșevski. Cu toate acestea, a fost redactat imediat în armată, unde a trebuit să slujească mai mult de șase ani pe Frontul Orientului Îndepărtat. Acolo, poeziile sale au fost publicate în ziare de prim rang și militare.
Ani mai târziu, a intrat și a absolvit în 1950 facultatea de filologie a Universității de Stat din Moscova. Prima sa lucrare tradusă și publicată a fost din limba armeană, care a fost lansată în 1952. Ulterior s-a angajat în traduceri numai din literatura germană. Multe lucrări ale scriitorilor germani, traduse de Leo Ginzburg, datează din Evul Mediu târziu și Renaștere. Era interesat de cărți care povesteau despre vremurile războiului de treizeci de ani din 1618-1638, folclorul locuitorilor Germaniei și poeții din acele vremuri. El a fost omul care a inspirat viața în manuscrise antice. Biografia lui Leo Ginzburg indică faptul că a murit după operație, fiind în stare proastă. După anestezie, nu a fost sortit să se trezească, iar la 17 septembrie 1980, celebrul traducător sovietic a murit.
Opiniile contradictorii asupra poporului german din diferite perioade
Lev Vladimirovich, care a studiat limba germană de la o vârstă fragedă și a scris poezie, a fost extrem de contradictoriu în predilecțiile sale literare, așa cum părea la prima vedere. Până la urmă, având în vedere că a scris cărți pe teme antifasciste, pline de amărăciune și resentimente pentru faptele lui Hitler și asociații săi, atunci, în contrast cu aceasta, cu ce trepidare a tratat operele Evului Mediu din vechea Germanie și mai târziu, până în secolul XVIII.
Sentimentul deprimant care provoacă un sediment greu la orice persoană însoțește Ginzburg în toată proza sa. El caută în cărțile sale să transmită atmosfera relațiilor dintre oameni în timpul războiului și crede că amărăciunea experienței nu va fi niciodată spălată cu timpul. Este imprimat pentru totdeauna în memoria multor oameni. Și dimpotrivă, traducând textele poeților și scriitorilor germani, cu versurile și drama inerente din acele vremuri, Lev Vladimirovici părea să-și trăiască din nou viața împreună cu autorii. Aceasta a fost filozofia relației sale cu însăși conceptul de traduceri și personalitatea unei persoane.
Putem presupune că Leo Ginzburg a dorit să descopere esența aceleiași națiuni cu opera sa. Arătați că fiecare persoană are trăsături minunate și teribile. Această formulă se aplică națiunilor întregi.
Traduceri
Majoritatea lucrărilor traduse de el din germană, germană veche și latină sunt considerate cele mai bune până în prezent. Lev Vladimirovici deținea cu stăpânire cuvântul. Cu ușurința unui virtuos, s-a mutat în timp în trecutul profund, când au fost scrise aceste texte antice. Traducerile sale sunt foarte apreciate atât în Rusia, cât și în Germania.
O abordare creativă a traducerilor lui Lev Vladimirovich a implicat adesea o creștere a volumului de texte. De exemplu, textul lui Parsifal a fost cel puțin dublat în volum. Și „Fuga morții” de Pavel Celan în original constă din 30 de linii, în timp ce Ginzburg a tradus-o în rusă cu mai mult de o sută de linii. Printre lucrările sale se numără „Baladele populare germane” și celebrele „Versuri ale Vaganilor”, poezii ale poeților germani, poezie și multe alte lucrări.
Carmina burana
Sau, după cum se traduce, Codex Buranus este un manuscris iluminat în latină, sub forma unei colecții de poezii și cântece. Această colecție conține cântece pe diverse teme: instructive, banchet, instructive, satirice, dragoste și liturgie.
Una dintre cele mai mari colecții de lucrări ale vaganurilor medievale și ale golirilor îl interesa pe Leo Ginzburg. Traducerea acestei lucrări este considerată încă una dintre cele mai apropiate de original. Sună excelent în multe limbi.
David Tukhmanov a scris albumul, incluzând una dintre melodiile traduse de Leo Ginzburg numită „Din Vagans”, sau cum am numit-o „Cântecul studentului”, „Pe partea franceză …” sau pur și simplu „Student”.
Jurnalismul antifascist
La vârsta adultă, traducătorul Lev Ginsburg, pe lângă lucrarea cu texte vechi, s-a ocupat și de jurnalism. Și-a dedicat munca temei fascismului sângeros și opresiv, care s-a dovedit strâns legat de soarta poporului rus. Trasând o paralelă între fascism și comunism, Lev Ginzburg a argumentat în cărțile sale despre tema lașității, gândirea îngustă a popoarelor aflate sub jugul statelor totalitare. Și dimpotrivă, dezvăluiri și remușcări pentru a fi implicat în evenimente. Pentru ceea ce trebuia să văd cu ochii mei și să trec prin inima mea, urmărind ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Cărțile sale publicate au obținut o popularitate deosebită în rândul celor care au trecut și prin război.
Citat din cartea „Doar inima mea mi-a fost ruptă …”:
Groaza fascismului este că ucide moralitatea general acceptată, standardele morale eterne, șterge poruncile. Ce înseamnă jurământul ipocratic pentru un medic de tabără în comparație cu o comandă primită de la un oarecare Sturmbanführer?
critică
Într-o atmosferă de totalitarism musty în cadrul Uniunii Sovietice, multe publicații nu au vrut să publice lucrările lui Ginzburg. Cu fericită coincidență, cartea publicată „Întâlniri de altă lume” a apărut totuși în numărul revistei „Lumea nouă” din 1969. În această carte, autorul a descris interviuri personale cu topul celui de-al treilea Reich. După publicare, cartea a câștigat o imensă popularitate. Totuși, astfel de revelații nu au fost aprobate „de sus”. Acesta a fost un alt motiv pentru a schimba redactorul-șef. Asemenea subiecte de actualitate și hot în acea perioadă nu au fost cenzurate.
Pe de altă parte, slavul german Wolfgang Cossack și-a exprimat opinia cu privire la activitatea lui Ginzburg. În opinia sa, autorul a interpretat greșit evenimentele care au avut loc în Germania în perioada dinainte de război și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acuzând nemții de toate crimele singure.
Ultima carte „Numai inima mea mi s-a rupt …”
Ultima carte, „Numai inima mea mi s-a rupt …”, scrisă de Leo Ginzburg, a fost publicată după moartea sa. Acesta a fost un manuscris deosebit de dificil, deoarece perioada scrierii sale a coincis cu cea mai mare pierdere din viața unui traducător sovietic. Tocmai în acea perioadă, a murit soția lui Leo Ginzburg, pe care a numit-o afectuos Buba.
„Mi-a plăcut să muncesc astfel încât să fie aproape, așa că, privind în sus, îi puteam vedea fața, strălucind aproape întotdeauna cu bunătate, calm și rar iritat, rău. Am copiat multe cuvinte și linii de pe chipul ei frumos ”
Potrivit multor cititori, această carte specială este plină de milă, compasiune, mărturisire și goliciune în fața durerii. Punându-și întreg sufletul, scriitorul îndeamnă să fie mai tolerant față de cei dragi și rude, apelează la umanitate în fiecare persoană. Cu siguranță moartea soției sale a introdus o notă atât de subtilă, dar ascuțită, în manuscrisul său.
Numele cărții sale, Leo i-a dictat asistentei medicale înainte de operație, după care nu s-a trezit niciodată. Acestea erau linii în limba germană, care îl citau pe Heinrich Heine, ale cărui lucrări au fost traduse atât de des în rusă. Această linie a sunat ca Und nur mein Herz brach - „Numai inima mea mi s-a rupt”.
