Materialismul dialectic s-a bazat pe realizările celor mai bune practici și teorii. Această doctrină a celor mai generale prevederi ale dezvoltării și mișcării conștiinței, naturii și societății s-a dezvoltat și s-a îmbogățit continuu cu progresul științei și tehnologiei. Această filozofie consideră conștiința ca o formă socială, foarte organizată. Materialismul dialectic al lui Marx și Engels consideră materia singurul fundament al întregii lumi, recunoscând în același timp existența unei interconexiuni universale de fenomene și obiecte în lume. Această învățătură este cea mai înaltă formă de cunoaștere, rezultatul întregii istorii anterioare a formării gândirii filozofice.
Materialismul dialectic al lui Marx a apărut în secolul al XIX-lea, în anii patruzeci. În acea perioadă, pentru lupta proletariatului pentru eliberarea socială de sine ca clasă, era necesară cunoașterea legilor dezvoltării sociale. Studiul acestor legi nu a fost posibil fără o filozofie care să explice evenimentele istorice. Fondatorii doctrinei - Marx și Engels - au supus doctrina lui Hegel unei prelucrări profunde. După ce au analizat tot ceea ce s-a format înaintea lor în filozofie, realitatea socială, după ce au aflat toate concluziile pozitive, gânditorii au creat o viziune calitativă nouă asupra lumii. A devenit baza filosofică în doctrina comunismului științific și în practica mișcării revoluționare a proletariatului. Materialismul dialectic a fost dezvoltat într-o puternică opoziție ideologică față de diverse viziuni burgheze.
Caracterul emergenței viziunii asupra lumii a lui Marx și Engels a fost influențat foarte mult de ideile adepților economiei politice a curentului burghez clasic (Ricardo, Smith și alții), de munca socialiștilor utopici (Owen, Saint-Simon, Fourier și alții), precum și de istoricii francezi Migneux, Guizot, Thierry și altele. Materialismul dialectic s-a dezvoltat și sub influența realizărilor științei naturale.
Doctrina s-a extins la o înțelegere a istoriei sociale, la justificarea importanței practicii sociale în dezvoltarea omenirii, a conștiinței ei.
Materialismul dialectic a făcut posibilă clarificarea rolului fundamental al practicii în cunoașterea lumii și a ființei sociale, pentru rezolvarea materialistă a problemei influenței active a conștiinței. Doctrina a contribuit la considerarea realității sociale nu numai ca obiect care se opune unei persoane, ci și sub forma unei anumite activități istorice. Astfel, dialectica materialistă a biruit abstractitatea în contemplație, caracteristică învățăturilor anterioare.
Noua doctrină a fost capabilă să fundamenteze teoretic și să întruchipeze complexul conștient de practică și teorie. Dialectica materialistă, deducând teoria din practică, a subordonat-o ideilor revoluționare despre transformarea lumii. Trăsăturile caracteristice ale doctrinei filosofice sunt orientarea unei persoane către realizarea viitorului și exclusiv știință științifică a evenimentelor viitoare.
Diferența fundamentală dintre doctrina materialismului dialectic a fost capacitatea acestei viziuni asupra lumii de a pătrunde în masă și de a fi realizate de acestea. Ideea în sine se dezvoltă în conformitate cu practica istorică a oamenilor. Astfel, filozofia a îndrumat proletariatul să transforme societatea existentă și să formeze o nouă, comunistă.
Activitatea teoretică a lui Lenin este considerată un nou, cel mai înalt pas în dezvoltarea materialismului dialectic. Dezvoltarea teoriei revoluției sociale, a ideii dictaturii proletariatului, a unirii muncitorilor și a țăranilor a fost cel mai strâns legată de apărarea filozofiei din atacul ideologiei burgheze.
