Dobrovolskaya Julia Abramovna este cunoscută pe scară largă în cercurile pedagogice și științifice. Meritul ei a fost crearea celui mai bun manual de limba italiană din lume, a celor mai complete dicționare: rusă-italiană și italiană-rusă.
A tradus multe filme, cărți, articole din viața ei, a instruit nenumărați studenți. Profesorul din Milano, Trieste, Universitatea Trent Dobrovolskaya a făcut mai mult decât oricine altcineva pentru popularizarea limbii ruse în Italia. De mai multe ori, guvernul italian i-a acordat premiile în domeniul culturii.
Copilărie, tinerețe
25.08.1917 în Nizhny Novgorod în familia arboristului s-a născut viitoarea savant-filologă Julia Dobrovolskaya. Biografia ei din anii adolescenței a fost remarcată de familia care se mută în capitala Nordului. Tatăl ei a mers să lucreze ca planificator la producția Leningrad, iar mama - profesoară de engleză.
După absolvirea școlii, fata în alegerea profesiei a urmat pe urmele mamei sale, înscriindu-se la facultatea de filologie din LIFLI. Profesorii Iuliei au fost foarte norocoși: cunoscutul om de știință Propp V. Ya. În mod fundamental, învățarea studenților nu numai limba germană, dar a explicat cum să simtă această limbă.
Până la sfârșitul vieții, Julia Abramovna a fost recunoscătoare lui Vladimir Yakovlevich pentru că i-a învățat elementele de bază ale artei - să fie poliglot. Pe viitor, folosind cunoștințele acumulate, Yulia Dobrovolskaya a putut învăța aproape toate limbile de bază europene.
O educație strălucitoare a dat naștere euforiei: viitorul părea un membru entuziast al Komsomolului cu „castele în aer”.
A fost obligată să semneze
Cei care i-au citit biografia pot avea o asociere cu liniile lui Vladimir Vysotsky: „Zăpadă fără murdărie, ca o viață lungă fără minciuni …”.
A văzut o astfel de zăpadă într-o tabără de lângă Moscova. Și înainte de aceasta, a fost pusă sub acuzare sub acuzația de trădare (articolul 58-1 „a”), pentru care trebuia să fie împușcat sau 15 ani de închisoare. Iulia Dobrovolskaya, în ciuda presiunii, a rezistat și nu a admis vinovăția impusă.
Această femeie nu a vorbit despre măsurile de influență care i-au fost aplicate de către stăpânii de către maeștri în cazemate cu pereți groși. O singură frază i-a ieșit din gură: „Vă puteți imagina doar: Lubyanka, Lefortovo, Butyrka …”
După încercările eșuate de rupere, a fost trimisă în tabăra Khovrinsky. „Amintirea” acelor vremuri pentru viața ei a rămas incapacitatea de a avea copii din cauza muncii grele.
Tânăra de 28 de ani a fost eliberată sub amnistia din 1945.
Dobrovolskaya despre misionarii lui Stalin în Spania
A devenit obiecțională după „călătoria de afaceri” în Spania.
Membru Komsomol, Iulia Dobrovolskaya, a răspuns apelului unui „bărbat în haine civile” care a recrutat traducători pentru a participa la ajutorarea republicanilor. Însă, timp de trei ani de muncă, fata a înțeles de ce Stalin a trimis 30 de mii de specialiști militari și enkavedesh.
„Internaționalistii” cu pansamente militare au servit ca consilieri nu numai în formațiunile armate ale republicanilor, ci și în calitate de consultanți în analogia creată în grabă a NKVD. Patria Cervantes era pregătită să devină o țară a partocrației. Din partea comuniștilor locali ai Frontului Popular, vizitatorii au făcut o figură de comisari bolșevici.
Acei proprietăți private exproprieți, au avut de-a face cu propriii conaționali. Catolicii spanioli au fost încercați cu forța să se transforme în atei, au aruncat în aer bisericile, au ucis preoți. Evenimente dezvoltate conform canoanelor staliniste ale „luptei de clasă”.
Spanioli Vinovat
Populația, care i-a primit pe „tovarășii” veniți la ei ca anti-fasciști, și-au văzut faptele, s-au revoltat și și-au susținut armata, care au ridicat o rebeliune. În special, „Chapaev-ul spaniol” (instruit anterior la Academia Frunze, prieten cu Julia Abramovna Valentin Gonzalez) a ajuns la concluzia că comuniștii erau similari față de fasciști.
Cu prețul unui milion de vieți al spaniolilor, republicanii au fost învinși, iar „internaționaliștii” au fost expulzați. Julia Dobrovolskaya, întorcându-se în patrie, a tăcut în legătură cu ceea ce a văzut și a experimentat.
Avea prieteni printre pasionați, care ulterior au devenit deziluzionați de URSS. Fata-traducătoare a fost o persoană notabilă (acest lucru este evidențiat de imaginea ei din romanul „Pentru cine sunt clopotele” de Ernest Hemingway).
Evident, tânăra care s-a întors în URSS a fost reprimată „în avans și doar în caz”: de teamă că ar putea scrie despre războiul spaniol în mass-media occidentală sau să facă așa ceva.
După 40 de ani, traducătoarea va fi la Barcelona, iar ea va părăsi avionul cu o inimă grea, simțind rușine pentru misiunea tinereții.
Ajutat să supraviețuiască
Așa cum își amintește Yulia Abramovna, pentru ea, sub opresiune, cel mai important lucru era să nu te îmbogățești, să nu încetezi să vezi lucruri bune în oameni. Ea a urmat această regulă, observând, amintindu-și și mulțumind oamenilor care, la chemarea sufletului, fac fapte bune. Cu toate acestea, printre ei este deosebit de recunoscătoare:
- la primul său soț decent, Evgeny Aleksandrovich Dobrovolsky, un muncitor din nomenclatură care s-a căsătorit cu o „zechka” și și-a sacrificat cariera;
- inginerul taberei fabricii Khovrinsky Mikhailov, care a aranjat-o ca traducătoare;
- un șef de poliție cu părul gri, mai subțire, care, pe riscul său, i-a eliberat un pașaport în schimbul unui certificat de eliberare.
Spune-mi cine este prietenul tău …
Acest vechi proverb roman a fost testul timpului. Mulți ani de prietenie au conectat-o pe Julia Dobrovolskaya cu mulți oameni demni și minunați:
- prizonier din Gulag, activist pentru drepturile omului, critic literar Leo Razgon;
- poet, traducător, publicist Korney Chukovsky;
- publicist, traducător, poet, jurnalist Ilya Erenburg;
- Câmpessino (Valentin Gonzalez), comandant republican, ulterior reprimat;
- Povestitorul copiilor italieni, Gianni Rodari;
- pictor Renato Guttuso;
- Profesor al Universității de Stat din Moscova, Merab Mamardashvili;
- scriitoarea Nina Berberova, soția lui Vladislav Khodasevich.
Viața personală
Yulia Dobrovolskaya, după eliberare, a predat la 1946 la 1950 la Institutul de Limbi Străine din Moscova. A fost angajată în activități pedagogice și de traducere.
Competentă și principială, era incomod pentru manipulatorii partizani. O ocazie de a o învinovăți a fost găsită curând. Odată Iulia Abramovna a tradus un articol cu conținut catolic. Profesorul și traducătorul au experimentat pe deplin „libertatea conștiinței în format sovietic”.
A fost concediată de la locul de muncă. Presiunea era atât de puternică, încât primul ei soț, Evgeni Dobrovolsky, a părăsit-o.
Cu toate acestea, Yulia Dobrovolskaya a reușit să-și demonstreze cazul în urma faptului și să obțină un loc de muncă la MGIMO. Acolo a început să aibă grijă de șeful departamentului de limbi romanice S. Gonionsky, s-au căsătorit. Semyon Aleksandrovich a devenit un adevărat sprijin și sprijin pentru soția sa. Din cauza bolii soțului ei, Dobrovolskaya a fost văduvă după nouăsprezece ani.
Activitate profesională
Motivul pentru care profesorul a părăsit URSS a fost interzicerea oficială de a primi un premiu internațional.
În 1964, Yulia Dobrovolskaya, „Curs practic al limbii italiene”, și-a încheiat lucrarea în manualul ei de legendă. Apropo, până acum (timp de o jumătate de secol) acest manual este de bază pentru studenții filologici. Pentru această lucrare, recunoscută drept clasică, în 1970, guvernul italian i-a acordat profesorului MGIMO Yulia Abramovna un premiu național pentru realizări în domeniul culturii.
Cu toate acestea, guvernul sovietic nu i-a permis să plece în străinătate pentru premiere. Julia Dobrovolskaya, o traducătoare de renume mondial, s-a simțit ca în tinerețe, încuiată în pereții casematei. Ea, așteptând sincer că, odată cu căderea regimului sângeros al conducătorului și apariția dezghețului anilor 60, ar putea în sfârșit să funcționeze liber, a fost amar dezamăgită. Profesorul și-a dat seama că nu birocrația instituțională a otrăvit-o - era obiecțională față de sistem.
Julia Abramovna nu a putut face mai multe experimente pe ea însăși. În 1982, ea intră într-o căsătorie fictivă cu un cetățean italian și părăsește țara. În acest sens, prietenul milanez Emmy Moresco a ajutat-o, cerându-i o favoare prietenului său Hugo Giussani.
„Profesor pe viață”
Plecând în Italia din URSS, Julia Dobrovolskaya a rămas aceeași „profesoară”: a fost mereu înconjurată de o mare de studenți cu întrebări. Ea a solicitat, a predat, a recomandat. A lucrat furios, în ciuda vârstei de 65 de ani.
S-a întâmplat așa că titlul de profesor sovietic nu a însemnat mare lucru aici, deși lingvistii locali au fost uimiți de cunoștințele vaste ale profesorului rus. Lui Julia Abramovna îi plăcea să spună că nimeni nu i-a dat nimic. Șapte ani mai târziu, a devenit profesor în Italia. Apărarea tezei sale de doctorat a fost un eveniment pentru comunitatea științifică din această țară.
Dobrovolskaya s-a simțit întotdeauna ca un reprezentant al unei mari culturi - rusa. Ea a participat la publicarea cărților traduse de clasici ruși. Italienii îl admirau pe „profesorul rus”: scriitorul Marcello Venturi a vorbit despre ea în romanul său: „strada Gorky, 8, apartamentul 106”. (Odată a fost adresa ei de origine).
Adesea, lacrimile apăreau în fața elevilor ei italieni când, la cererea lor, Julia Dobrovolskaya povestea viața ei. Biografia traducătorului și a profesorului le-a amintit de un roman de aventură: „Cum? Ați trebuit cu adevărat să treceți prin asta?! După moartea ei în 2016, colegii universității au recunoscut cu respect că lucrările ei sunt adecvate meritelor științifice ale întregii echipe.
La fel de bine s-a întâmplat că două țări, două culturi, două civilizații s-au reflectat în soarta dificilă a acestei femei.
