Așa s-a întâmplat istoric că diferite state la diferite perioade de timp au diverse forme de protejare a intereselor naționale pe piața mondială. Este poziția aleasă care determină politica comercială a țării și importanța acesteia în arena internațională. Cele mai cunoscute sunt protecționismul și comerțul liber. Dacă prima este o încercare de a proteja interesele naționale ale antreprenorilor, a doua implică o deplină libertate de acțiune în comerț.
Protecționismul este politica guvernului privind protejarea intereselor producătorilor autohtoni și restricționarea importului de produse importate. Într-o formă strictă, acest lucru este exprimat în stimularea maximă a exporturilor și în restricția sau interzicerea importurilor de import. Industria națională este protejată de introducerea unor taxe ridicate asupra mărfurilor străine. O astfel de politică a avut la bază mercantilismul.
Pe de o parte, protecționismul este foarte benefic pentru producătorii naționali, ceea ce le permite să concureze cu importatorii și să își vândă profitabil produsele. Dar o astfel de poziție a statului poate duce la apariția unui monopol, deteriorarea calității bunurilor. Mai mult, mai devreme sau mai târziu, comerțul exterior va începe să scadă semnificativ, iar statul însuși va fi izolat. Prin urmare, protecționismul este adesea înlocuit cu comerțul liber, adică liberul schimb.
Politica de stabilire a condițiilor egale pentru importatori și producători autohtoni dă deseori rezultate pozitive. Economia națională devine din ce în ce mai deschisă, iar relațiile de pe piața internațională se îmbunătățesc vizibil. După analizarea politicilor din diferite țări, putem spune că protecționismul nu este singura cale sigură de a-ți îmbunătăți situația economică. Tocmai liberalizarea comerțului exterior contribuie la bunăstarea statului, care afectează pozitiv atât comunitatea mondială, cât și fiecare țară specifică.
Protecționismul în Rusia a apărut în secolul al XVII-lea împreună cu deschiderea primelor fabrici private. Apoi regele a început să primească multe plângeri de la comercianți împotriva comercianților străini, din cauza cărora nu și-au putut vinde mărfurile. Primul care a apărat producătorii autohtoni a fost Alexei Mikhailovici, iar restul conducătorilor l-au urmat. El a fost cel care a impus o datorie grea străinilor, le-a arătat ce și unde să facă comerț, a fost impusă o interdicție asupra anumitor produse.
În orice mod posibil, exporturile au fost restricționate de Petru I, Elisabeta, Ecaterina a II-a, Alexandru I, Nikolay I, Alexandru II, Alexandru III. Protecționismul este principala formă de relații comerciale ale vremii. Conducătorii care slăbesc patronajul producătorilor autohtoni nu au avut o stimă ridicată, mai devreme sau mai târziu au fost nevoiți să își schimbe punctul de vedere și să restricționeze importurile. La sfârșitul secolului XIX, o astfel de politică a dus la consecințe bune, poziția industriei ruse a fost vizibil consolidată. Dar imixtiunea constantă a țarului în treburile capitaliștilor a stârnit nemulțumirea lor față de autorități. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că mulți antreprenori înstăriți au susținut puternic și chiar au sponsorizat partea de opoziție.
