Cultura, dezvoltarea, locul țării în lumea modernă sunt determinate nu numai de starea și poziția actuală, ci și de influența pe care a avut-o istoria. Evoluții istorice semnificative și determinante în Norvegia sunt independența față de Danemarca și crearea constituției norvegiene.
Adoptarea de către Norvegia a principalului document al statului a creat o cultură cu adevărat democratică care accentuează dreptul la vot și încetarea puterii ereditare. Deși legea de bază a regatului a fost modificată de la crearea sa în 1814, rămâne o condiție prealabilă pentru un climat politic democratic în această țară.
Consecințele revoluțiilor
Ca multe alte documente de bază ale țărilor europene adoptate în Europa între 1789 și 1814, constituția norvegiană din 1814 a fost mai mult sau mai puțin revoluționară.
Independența regatului a fost rezultatul sfârșitului războaielor napoleoniene.
Principalul document al țării s-a datorat adoptării Declarației de Independență a SUA din 1776 și revoluției din Franța în 1789. Constituția norvegiană, scrisă de Christian Magnus Falsen și Johan Gunder Adler, a fost influențată și de documentul principal al Spaniei în 1812.
Comparativ cu multe alte constituții adoptate în 1787-1814, norvegianul poate fi descris ca „moderat revoluționar”.
Durabilitatea Constituției Norvegiei
Ceea ce face ca constituția regatului din 1814 să fie cu adevărat specială este că nu a fost abrogată niciodată în două secole.
Aproape toate constituțiile adoptate în Europa în acei ani revoluționari au fost abrogate sau au suferit modificări puternice. Doar principalele documente din Norvegia și Statele Unite au rămas mai mult sau mai puțin intacte.
Modificări constituționale
În mod strict, constituția norvegiană, în forma în care a fost adoptată la Aidswall la 17 mai 1814, nu a durat mult. La 4 noiembrie 1814, Stortingul a votat modificarea constituției de șase luni.
În legătură cu aceste modificări, Norvegiei i s-a permis crearea propriei sale bănci naționale - Banca Norvegiei. Stortingul a votat, de asemenea, ca limba norvegiană să fie utilizată în continuare în documentele de constituție și guvern. Această constituție norvegiană din 4 noiembrie 1814 a predominat în cea mai mare parte a secolului al XIX-lea.
Constituția norvegiană din 1814 a fost un produs al timpului său. Pe măsură ce democrația norvegiană s-a dezvoltat, unele părți ale acesteia au început să pară din ce în ce mai învechite. De exemplu, inițial regele avea dreptul de a numi membri ai consiliului care erau responsabili numai de el și nu puteau fi aleși din membrii parlamentului norvegian. Odată cu instaurarea parlamentarismului în 1884, consiliul a fost ales de fapt prin alegeri generale.
În primăvara lui 2012, Stortingul a adoptat un amendament constituțional important - separarea bisericii și a statului. Formal, acest lucru a făcut Norvegia un stat laic fără religie oficială, în timp ce biserica norvegiană este încă menționată în constituție.
conținut
Textul modern al documentului (modificat în 2018) este format din 121 de articole, combinate în capitolele A până la F.
Legea de bază a regatului este stabilită în norvegiană, în plus, există copii în unele limbi europene. Constituția norvegiană în limba rusă poate fi găsită, de asemenea, dacă doriți.
Capitolul A este format din articolele 1 și 2, care afirmă că Norvegia este un regat liber, independent, indivizibil, cu o monarhie limitată și ereditară. Valorile statului sunt „moștenirea creștină și umanistă, democrația și statul de drept și drepturile omului”.
Capitolul B este dedicat regelui (sau reginei), familiei regale, Consiliului de stat și Bisericii Norvegiei. Este format din articolele 3-48.
Capitolul C (articolele 49-85) tratează păstrarea și drepturile cetățenilor.
Puterea legislativă aparține Stortingului, care constă dintr-o cameră formată din 169 de membri, care sunt aleși la fiecare patru ani la alegeri libere și secrete. Toți cetățenii statului cu vârsta de 18 ani și mai mari au dreptul la vot. Articolul 50 garantează acest drept bărbaților și femeilor.
Capitolul D (articolele 86-91) tratează sistemul judiciar.
Capitolul E (art. 92-113) prezintă diferite drepturi ale omului.
